„De unde esti?”

Asa ma intreba un baietel austriac de vreo doispe-treispe ani, ajutor de vanzator in magazinul familiei unde am intrat sa-mi cumpar diverse maruntisuri pentru urcat pe munte. Am ezitat pret de cateva secunde, nestiind care dintre variante de raspuns sa-i dau – lunga sau scurta (caci am mai multe pregatite) si in final m-am prezentat cu un „din Romania”.

„De unde esti” e o intrebare pe care incep s-o gasesc din ce in ce mai complicata si asta probabil pentru ca vrea sa fiu precis. Sunt de unde m-am nascut, de unde mi-am petrecut o buna parte din viata adulta plus facultate (Bucuresti si anume) de unde locuiesc acum sau de unde lucrez (Luxembourg) ?

Mi-am inceput aventura identitatii cu „sunt din Curtea de Arges, dar m-am nascut in Campulung” - asa raspundeam colegilor de facultate sau oricui ma intreba cat am stat in Bucuresti. Plecat din tara (decembrie asta s-au facut doi ani) spun „din Romania” cand fac cunostinta cu diversi. Daca plec in vacanta, cum a fost vara asta lucrurile se complica si mai tare: proprietara pensiunii unde am stat s-a scarpinat vreo cinci minute cu creionul in cap pana sa vada legatura dintre adresa mea din Germania, pasaportul de Romania si masina cu numere de Luxemburg. Doamne ajuta ca austriecii nu au intrebari de complezenta de genul „Ca va?” la care eu fac intotdeauna greseala sa raspund ceva si nu simplu „Oui, et toi?”.

Ma gandeam sa ma prezint de acum incolo ca sunt de peste tot si de niciunde. Si abia apoi, daca interlocutorii vor cobora sprancenele mirate si vor insista sa afle mai multe voi incepe povestea.

Voi, de unde ati ajuns sa fiti?