Tara Bahtilor - the begining

Cu imaginile astea as putea face rezumatul calatoriei de o saptamana si jumatate in Thailanda. A fost o lupta, a fost o placere; a fost sublim, a fost mizerabil. Dar dupa un scurt moment de reflectie am hotarat sa mai dezvolt putin, doar si pentru simplul fapt ca poate mai sunt si altii interesati de le faca o vizita.

Ca in fiecare an pe vremea asta (februarie), cand in Luxemburgul adoptiv se ingemaneaza temperaturile putin peste inghet cu ploaia marunta si cu norii cenusii iti vine sa te duci. Sa te sui in orice mijloc de transport si sa mergi pana cand o raza de soare o sati gadile fata. De data asta am avut un plan mai clar in minte. Thailanda era locatia ideala, mai ales dupa povestile prietenilor si cunoscutilor care anul asta, parca in colaborare s-au gandit sa mearga in tara bahtzilor.

Am luat vize (da, romanii au nevoie) am planificat hoteluri, avioane, itinerarii, restaurante - destul de greu caci luna februarie e cand e sezonul cel mai vanjos, si pe 13 ;-) am plecat din Frankfurt la Bangkok, via Aman.

Aeroportul cu nume impronuntabil e impresionant - urias, curat si foarte bine organizat. Peste tot sunt oameni imbracati in uniforme, care au cel putin un baston de plastic colorat, daca nu un fluier si o lanterna si care te dirijeaza fara efort in asa fel incat in mai putin de o jumatate de ora esti la usa aeroportului.

Hotelul, un turn de vreo 30 de etaje era chiar langa gura de metrou asa incat am luat Sky Train-ul de la aeroport. Bineinteles, pe peron un "general" cu bastonul de plastic dirija calatorii sa se aseze de-o parte si de alta unor linii trasate pe jos. Rezultatul a fost ca prin mijloc (care era liber) cei are erau in vagoane au coborat nestanjeniti cand s-au deschis usile, dupa care lateralele au intrat cuminti si incolonate in metrou. Nu imbulzeala, nu oameni care se urca pe tine in timp ce vrei sa iesi, nu batrani sau gravide care stau in picioare (tinerii se ridica automat in picioare si ofera locul). Se aude Metrorex?
Pe cat de civilizat e metroul, pe atat de groaznic e traficul. Un fluviu de motociclete,motorete, scutere, masini camioane iti curge prin fata de indata ce iesi la suprafata. Iti curge si nu se opreste nici la rosu, nici la trecere de pietoni - care cred ca in Bangkok nu sunt locuri unde oamenii trec pe o parte pe alta ci locuri special amenajate unde pietonii sa poata fi calcati mai usor.
Am asteptat cred ca vreo 10 minute, dar in afara de vreo doua masini care au incetinit, probabil din curiozitate, restul nu s-au oprit. Am trecut numai cand un bastios s-a hotarat sa treaca agale si l-am urmat instantaneu in timp de motocicletele ne vajaiau pe la urechi.

In zona in care am stat, zgarie norii erau la ei acasa - pentru o vreme mi-a adus aminte de New York, dar mi-am revenit a doua zi dimineata cand turnurile din fata ferestrei nu se vedeau din cauza norului gros de poluare.

Cu barca sau pe jos peisajele alterneaza la fel intre cladiri stralucitoare, poleite (unele cu aur) si munti de gunoaie; intre mirosuri care iti muta nasul din loc la miresme care te fac sa realizezi ca e ora mesei. Majoritatea strazilor si bulevardelor nu au trotoare, am decoperit cand am hotarat sa batem orasul la picior - magazinele se intind pana in strada asa ca trebuie sa mergi cu maxim de atentie, mai ales ca circula pe sensul opus. Oua de vanzare sau alte feluri de mancare, in soare la 35 de grade, randuri nesfasite de statui cu Buddha sau alei lungi cu ateliere unde oamenii iau la pila motoare, tevi sau electrocasnice par lucruri insiruite la intamplare. Dar asa arata maruntaiele unui oras care te lasa cu gura cascata, cateodata pentru ca nu poti respira pe nas.

Cred ca cel mai usor e deplasarea cu barca desi pana am deprins culorile si traseele a petrecut mai mult de o ora pe diverse pontoane. Fluviul e la fel de murdar ca si strada, dar mai putin aglomerat - ma mir ca n-au descoperit echivaletul motocicletei - scuterul, ca altfel ar fi fost primii care ar fi inventat blocarea traficului pe apa.

Am petrecut o vreme in parcul Lumpini, care dupa caldura si poluarea epuizanta de pe strazi a fost ca o oaza in desert. Localnicii il folosesc in schimb ca sa alerge sau ca sa traga de fiare in locuri special amenajate cu o energie nebanuita. Daca nu fac asta, hranesc animalele, de toate felurile mai mult sau mai putin obisnuite. Suspectez ca unele dintre ele au mai facut pe fotomodelul.

N-am avut vreme sa dau o tura prin cartierul (cartierele?) rosii sa vad un "ping-pong show" sau alte spectacole pentru care localnicii ingeniosi sunt atat de renumiti. Sincer vorbind, dupa o zi intreaga de mers printr-o zapuseala naprasnica, cu ochii in patru la ruleta ruseasca numita trecere de pietoni - nu mi-a trebuit decat o baie, un masaj thailandez (fara happy ending) si sa dorm neintrerupt pana cand luam avionul spre KRABI - urmatoarea destinatie.

Va urma..

Apus in AoNang