Karnaval
Intamplarea a facut sa ma aflu la inceputul acestui an in Koln in zilele Karnavalului[1]. Ma indreptam agale catre catedrala pe care planuiam sa o vizitez, cand au trecut pe langa mine in viteza doua asistente (in fuste scurte si cu tocuri) urmate la mica distanta de mai multi doctori cu masti chirurgicale pe fata, bonete pe cap si stetoscoape fluturand in vant.
¨Ori e vreo urgenta medicala si a ramas salvarea in pana la jumatea drumului ori se toarna vreun film cu bulina rosie pentru publicul voyeurist din Germania¨ mi-am zis in gand, urmarind cu privirea cum corpul medical lua o curba periculoasa pe prima strada la dreapta. Evident, n-am lasat misterul necercetat si m-am lansat imediat intr-o cursa stransa dar scurta. M-am trezit la urmatoare intersectie in mijlocul unei parade ciudate, colorate si zgomotoase care serpuia pe strazile din centrul orasului.
Batranei in pragul pesiei purtand peruci blonde cu codite, barbati cu veste din doape de pluta impingand la masinute din carton, fete si femei deghizate in albine uriase (ca sa trec in revista doar cateva dintre zecile de costumatii) defilau cantand spre incantarea asistentei de pe margine. Multe din costume erau probabil inchiriate (unde naiba au gasit atatea nu stiu), insa un numar ingrijorator de participanti, pe care oferta probabil nu i-a satisfacut, dadusera frau liber imaginatiei si cususera pur si simplu de haine ce au descoperit prin debarale: capace de borcane, sticle de plastic sau bucati de carton.
Ma straduiam sa ajung mai in fata incercand sa-mi mentin echilibru pe covorul de sticle goale cand, pana sa strig „fara violenta” ceva moale ma loveste drept in frunte. Ma aplec si recuperez proiectilul, o punguta cu bomboane gumate si constat ca fiecare dintre carele alegorice bombarda multimea in delir cu dulciuri de toate felurile si dimensiunile. N-am mai asteptat sa vad daca restul convoiului va recurge la proiectile mai consistente (caramele sau acadele spre exemplu) sau chiar la ambalaje in caz ca li se termina dulciurile si am luat-o catre linia de sosire.
Nu cred ca am vazut pana acuma atatia oameni bauti pe strada in plina zi de la meciurile Steaua – Dinamo jucate pe stadionul Stefan cel Mare cand marea de suporteri, suparati sau veseli blocau bulevardul dupa terminarea meciului. Totusi, spre deosebire de tifosi romani, spectatorii carnavalului erau genul de betivi prietenosi gata sa se pupe cu toate lumea sau sa arunce cu toti bani in lautari. Hiperactivi, probabil de la cate bomboane mancasera[2], mascatii amatori organizau hore spontane si pitoresti pe trotuare: butoaie de vin si dansatoare de samba se invarteau tinandu-se de mana cu floarea soarelui gigant si pinguni imperiali. Un fel de Happy Feet in varianta nemteasca usor alcolizata.
Defilarea n-a durat prea mult, iar dupa ce ultimul castel de carton pe roti a ajuns la finish Rosalu’ nemtesc a intrat in actiune cu vreo zece masini de toate marimile si vreo doua duzini de lucratori inarmati cu maturi. Cam intr-o ora, nu mai recunosteai pe strada urmele trecerii carnavalului. Vorba aia: „radem, ne distram pana la unu, ca la doua jumate avem treaba”.
Doar o parte din spectatori, care au hotarat ca nu se incalzisera suficient, mai consumau pasnic pe trotuar in grupuri restranse. Una dintre adunarile astea m-a fascinat intr-atat incat am petrecut vreo trei minute observand-o[3]. Patru doamne venerabile, care in mod normal isi impart timpul intre supravegherea nepotilor si clinicile de geriatrie se duelau in perechi cu sabii de plastic. Foarte incantate cand le iesea vreo fandare (atata cat le permitea reumatismul) isi aruncau palariile cu pene in aer[4] si se salutau una pe alta cu plecaciuni adanci.
In concluzie, daca va simtiti deprimati, vi se pare ca seful va persecuta, nevasta nu va mai iubeste, iar cainele v-a mancat iar cea mai recenta pereche de pantofi (si apoi i-a inclus in teritoriul controlat de el ca sa fie sigur ca nu mai pot fi purtati niciodata) si vreti sa radeti tinandu-va cu mainile de burta cateva ore bune va recomand cu caldura Karnavalul din Koln. A, sa nu uit, si catedrala a fost interesanta.
PS. Dupa ce am vazut de ce sunt in stare nemtii la petreceri in strada am hotarat ca urmatoarea atractie pe lista sa fie Liberty Parade.
[1] Mai tarziu am aflat de la niste amici nemti ca se cheama Rosenmontag si, pe scurt, e un fel serbare a primaverii combinata cu alungarea spiritelor rele ale iernii.
[2] Fara sa mai pun la socoteala efectele relaxante ale alcoolului.
[3] Cam cum se uita reporterii de la Animal Planet la ritualurile de imperechere ale ursului cu fundul rosu din Madagascar – daca nu stiti despre ce e vorba nu va ingrijorati, specia a fost recent descoperita.
[4] Am uitat sa mentionez ca erau complet echipate in muschetar, nici un amanunt nefiind uitat : cizme pana la genunchi, centiroane din piele, manusi pana la cot, pelerine etc.
¨Ori e vreo urgenta medicala si a ramas salvarea in pana la jumatea drumului ori se toarna vreun film cu bulina rosie pentru publicul voyeurist din Germania¨ mi-am zis in gand, urmarind cu privirea cum corpul medical lua o curba periculoasa pe prima strada la dreapta. Evident, n-am lasat misterul necercetat si m-am lansat imediat intr-o cursa stransa dar scurta. M-am trezit la urmatoare intersectie in mijlocul unei parade ciudate, colorate si zgomotoase care serpuia pe strazile din centrul orasului.
Batranei in pragul pesiei purtand peruci blonde cu codite, barbati cu veste din doape de pluta impingand la masinute din carton, fete si femei deghizate in albine uriase (ca sa trec in revista doar cateva dintre zecile de costumatii) defilau cantand spre incantarea asistentei de pe margine. Multe din costume erau probabil inchiriate (unde naiba au gasit atatea nu stiu), insa un numar ingrijorator de participanti, pe care oferta probabil nu i-a satisfacut, dadusera frau liber imaginatiei si cususera pur si simplu de haine ce au descoperit prin debarale: capace de borcane, sticle de plastic sau bucati de carton.
Ma straduiam sa ajung mai in fata incercand sa-mi mentin echilibru pe covorul de sticle goale cand, pana sa strig „fara violenta” ceva moale ma loveste drept in frunte. Ma aplec si recuperez proiectilul, o punguta cu bomboane gumate si constat ca fiecare dintre carele alegorice bombarda multimea in delir cu dulciuri de toate felurile si dimensiunile. N-am mai asteptat sa vad daca restul convoiului va recurge la proiectile mai consistente (caramele sau acadele spre exemplu) sau chiar la ambalaje in caz ca li se termina dulciurile si am luat-o catre linia de sosire.
Nu cred ca am vazut pana acuma atatia oameni bauti pe strada in plina zi de la meciurile Steaua – Dinamo jucate pe stadionul Stefan cel Mare cand marea de suporteri, suparati sau veseli blocau bulevardul dupa terminarea meciului. Totusi, spre deosebire de tifosi romani, spectatorii carnavalului erau genul de betivi prietenosi gata sa se pupe cu toate lumea sau sa arunce cu toti bani in lautari. Hiperactivi, probabil de la cate bomboane mancasera[2], mascatii amatori organizau hore spontane si pitoresti pe trotuare: butoaie de vin si dansatoare de samba se invarteau tinandu-se de mana cu floarea soarelui gigant si pinguni imperiali. Un fel de Happy Feet in varianta nemteasca usor alcolizata.
Defilarea n-a durat prea mult, iar dupa ce ultimul castel de carton pe roti a ajuns la finish Rosalu’ nemtesc a intrat in actiune cu vreo zece masini de toate marimile si vreo doua duzini de lucratori inarmati cu maturi. Cam intr-o ora, nu mai recunosteai pe strada urmele trecerii carnavalului. Vorba aia: „radem, ne distram pana la unu, ca la doua jumate avem treaba”.
Doar o parte din spectatori, care au hotarat ca nu se incalzisera suficient, mai consumau pasnic pe trotuar in grupuri restranse. Una dintre adunarile astea m-a fascinat intr-atat incat am petrecut vreo trei minute observand-o[3]. Patru doamne venerabile, care in mod normal isi impart timpul intre supravegherea nepotilor si clinicile de geriatrie se duelau in perechi cu sabii de plastic. Foarte incantate cand le iesea vreo fandare (atata cat le permitea reumatismul) isi aruncau palariile cu pene in aer[4] si se salutau una pe alta cu plecaciuni adanci.
In concluzie, daca va simtiti deprimati, vi se pare ca seful va persecuta, nevasta nu va mai iubeste, iar cainele v-a mancat iar cea mai recenta pereche de pantofi (si apoi i-a inclus in teritoriul controlat de el ca sa fie sigur ca nu mai pot fi purtati niciodata) si vreti sa radeti tinandu-va cu mainile de burta cateva ore bune va recomand cu caldura Karnavalul din Koln. A, sa nu uit, si catedrala a fost interesanta.
PS. Dupa ce am vazut de ce sunt in stare nemtii la petreceri in strada am hotarat ca urmatoarea atractie pe lista sa fie Liberty Parade.
[1] Mai tarziu am aflat de la niste amici nemti ca se cheama Rosenmontag si, pe scurt, e un fel serbare a primaverii combinata cu alungarea spiritelor rele ale iernii.
[2] Fara sa mai pun la socoteala efectele relaxante ale alcoolului.
[3] Cam cum se uita reporterii de la Animal Planet la ritualurile de imperechere ale ursului cu fundul rosu din Madagascar – daca nu stiti despre ce e vorba nu va ingrijorati, specia a fost recent descoperita.
[4] Am uitat sa mentionez ca erau complet echipate in muschetar, nici un amanunt nefiind uitat : cizme pana la genunchi, centiroane din piele, manusi pana la cot, pelerine etc.
Comentarii