Eterna si fascinanta neputinta
Am alergat ieri cu sufletul la gura sa fiu de la inceputul meciului cu Olanda, pe care l-am vazut impreuna cu alti prieteni romani. Nu sunt microbist de fel, dar cand joaca nationala imi fac timp sa ma uit. Mi-e greu sa exprim in cuvinte ce asteptari aveam, pot doar sa zic ca ardeam de nerabdare sa le dau peste nas a doua zi la birou macaronarilor si mancatorilor de melci care m-au scos din pepeni toata saptamana cu “allez le bleu” si alte din astea.
“Baaaaaaa, ce e asta baaaaa” a fost prima reactie a asistentei dupa 10 minute de joc. De fapt si a doua a fost cam la fel numai ca intre cele doua baaauri s-au mai intercalat diverse expresii referitoare la anumite organe si parti componente. Cine sunt astia de pe teren? O buna bucata am crezut ca s-a bagat Luxemburgu’ in locul nostru doar ca sa-i induca in oroare pe olandezi. Multumesc pe aceasta cale portocalei electronice care au facut tot ce a putut ca sa nu ne bata – au gresit pase, preluari, au lasat mingea afara, intr-un cuvint au dat-o in balarii la greu. Da’ frate, mai incet de atata nu pot nici ei sa alerge, ca e rusine. Mai ramanea sa ni-l imprumute pe Van Nielsteroy sau pe Kuyt in locul lui Jardel si Niculae si aveam servicii complete. Cred ca la un moment dat, cand au vazut ca se ingroasa gluma prin minutu’ 40 s-au gandit sincer si la un autogol numai sa nu se mai intalneasca cu francezii sau italienii in urmatoarele etape.
Totusi, nu cred ca am explorat toate posibilitatile. Spre exemplu, nu l-am implicat deloc pe arbitru – cum am vazut eu acu vreo 10 ani un meci in divizia Z intre FC Electroarges si FC Numaistiucine unde omu negru a luat mingea a driblat doi, trei jucatori si a dat o pasa de gol echipei adverse. Poate ca asa aveam o sansa.
In schimb, ne-am invartit nouazeci de minute in propria jumatate intrerupte de niste atacuri fara sange in veioza (ca sa citez o reclama pe care am auzit-o in Romania cand eram student). Pasele mergeau de parca astia 11 se vedeau acu’ pentru prima data si le era rusine sa se uite unul la altul ca dupa pipaiala de la prima intalnire.
Pacat.
In fine, dupa ce s-a terminat, am luat o decizie ferma : nu ma mai uit la meciurile nationalei decat dupa ce ajunge in semifinala (asta insemnand probabil cand calota glaciara se va fi topit inecand toata Europa mai putin pe noi si pe albanezi). Las mai jos un link catre un comentariu de exceptie pe care l-am citit azi de dimineata si simt nevoia sa-l impartasesc : http://brizu.catavencu.ro/2008/06/generatia-emo-fotbalului-romanesc.html
“Baaaaaaa, ce e asta baaaaa” a fost prima reactie a asistentei dupa 10 minute de joc. De fapt si a doua a fost cam la fel numai ca intre cele doua baaauri s-au mai intercalat diverse expresii referitoare la anumite organe si parti componente. Cine sunt astia de pe teren? O buna bucata am crezut ca s-a bagat Luxemburgu’ in locul nostru doar ca sa-i induca in oroare pe olandezi. Multumesc pe aceasta cale portocalei electronice care au facut tot ce a putut ca sa nu ne bata – au gresit pase, preluari, au lasat mingea afara, intr-un cuvint au dat-o in balarii la greu. Da’ frate, mai incet de atata nu pot nici ei sa alerge, ca e rusine. Mai ramanea sa ni-l imprumute pe Van Nielsteroy sau pe Kuyt in locul lui Jardel si Niculae si aveam servicii complete. Cred ca la un moment dat, cand au vazut ca se ingroasa gluma prin minutu’ 40 s-au gandit sincer si la un autogol numai sa nu se mai intalneasca cu francezii sau italienii in urmatoarele etape.
Totusi, nu cred ca am explorat toate posibilitatile. Spre exemplu, nu l-am implicat deloc pe arbitru – cum am vazut eu acu vreo 10 ani un meci in divizia Z intre FC Electroarges si FC Numaistiucine unde omu negru a luat mingea a driblat doi, trei jucatori si a dat o pasa de gol echipei adverse. Poate ca asa aveam o sansa.
In schimb, ne-am invartit nouazeci de minute in propria jumatate intrerupte de niste atacuri fara sange in veioza (ca sa citez o reclama pe care am auzit-o in Romania cand eram student). Pasele mergeau de parca astia 11 se vedeau acu’ pentru prima data si le era rusine sa se uite unul la altul ca dupa pipaiala de la prima intalnire.
Pacat.
In fine, dupa ce s-a terminat, am luat o decizie ferma : nu ma mai uit la meciurile nationalei decat dupa ce ajunge in semifinala (asta insemnand probabil cand calota glaciara se va fi topit inecand toata Europa mai putin pe noi si pe albanezi). Las mai jos un link catre un comentariu de exceptie pe care l-am citit azi de dimineata si simt nevoia sa-l impartasesc : http://brizu.catavencu.ro/2008/06/generatia-emo-fotbalului-romanesc.html
Comentarii