KISS MY BASS (minicronica de concert)




Asta era titlul interviului pe care Gene Simmons (basistul trupei KISS pentru cei care nu cunoaste) l-a acordat unei reviste de rock de prin State si sincer, s-a potrivit de minune cuconcertul trupei pe care l-am vazut de curand la Luxemburg.




Locatia, mica, ca si tara si dupa cum declarau membrii trupei inainte de spectacol, e cea mai mica sala de concerte in care au concertat sau vor concerta vreodata. Din cauza asta imi era oarecum teama ca n-o sa se produca la capacitate. Totusi, americanii au facut un show complet: aruncatoare de flacari, chitare care lanseaza artificii, solouri cantate la 15 metri inaltime, sange fals, exercitii cu limba in mai multe directii etc, toate pe o muzica rock de calitate (pentru fanii genului). Am fost asa de incantat de spectacol, ca nici cand a luat foc din greseala niste prosoape, nu m-am prins ca nu facea parte din coregrafie pana n-au venit vreo trei ajutoare de pompier cu stingatoarele pe ele.




Am ramas surprins cata vigoare mai aveau oamenii dupa 35 de ani de muzica - concertul a tinut vreo doua ore. It has to be the booze and the women, precisely the things your doctor does not recommend you to take in excess.




Bine, e adevarat ca mai aveau si scheme in program putin cam nepotrivite varstei (57 de ani si anume) - solistu' se intorcea periodic cu spatele la spectatori si isi flexa fesierii, care poate la vremea lor (acu vreo 30 de ani) or fi fost fermi, dar acum nici din profil nu prea iti luau ochii (si am stat cam la vreo 20 de metri de scena). Audienta a participat la maxim, de la bikerii suparati si tatuati (Hells Angels) care au venit, unii, cu copii, pana la gulerele albe (ca am plecat direct de la birou). Dupa doua ore nu mai puteam sa vorbesc, de la urlatul prelungit, si nu mai auzeam nimic la telefon, gratie excesului de decibeli.




Una peste alta o experienta pe care doritorii de spectacol combinat cu muzica n-ar trebuie s-o rateze.

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Impresii de toamna

Imagine
Am avut weeekend-ul asta in sfarsit cateva zile de toamna frumoasa, caci desi era deja aici de prin august, ne-a arata pana acum mai mult ploaie si nori – specialitatea casei. Mi-am incarcat bateriile la aparatul foto de cu seara si de dimineata, dupa un mic dejun consistent am pornit usor catre Kopstal si Bridel. Sunt doua sate mai impadurite, mai degraba aproape de Belgia, linistite si aranjate deci perfecte pentru plimbare. Toamna nu e anotimpul meu preferat, ci vara, dar asta nu ma impiedica sa privesc fascinat ore in sir dansul frunzelor de pe crengi pana pe pamant.     Prefer vara nu pentru e mai frumoasa, ci pentru ca e mai vie, mai vibranta chiar si cand caldura te stoarce de puteri. Toamna ma intristeaza, ma face sa ma gandesc la viata si la calatoria pe care o facem si la sfarsitul ei. Coincidenta sau nu in ultima vreme subiectul principal al discutiilor pe care il am cu prietenii e acelasi. Parerile sunt impartile si suficiente cat sa umpli cam
Citiți mai multe

AMERICA - bucata cu bucata (compendiu bilingv) II

..Al Pacino, Negutatorul din Venetia, Broadway... Reteta perfecta pentru un sfarsit de saptamana perfect nu-i asa? am asteptat trei luni de zile in New York, si poate o viata in Romania, pentru momentul asta..doar ca sa descopar ca teatrul romanesc e la fel de bun, daca nu si mai bun..nu sufar de mandrie prosteasca si nu ridic Romania in slavi de cate ori am ocazia, dar Azilul de Noapte (ca de exemplu) a fost mult mai mestesugit jucata si pusa in scena decat Merchant of Venice... nu cred ca limba a facut diferenta aici si nici autorul, ci cred ca pasiunea cu care Marin Moraru, Mircea Albulescu, Gheorghe Dinica (ca sa-i numesc doar pe cativa din cei pe care i-am vazut pe scena) au reusit sa dea viata piesei. . .pacat ca teatrul si filmul romanesc nu au in spate masina de marketing americana - asa as fi luat un autograf de la Victor Rebengiuc pe Broadway... …it has been a little bit over three months, but walking the streets of the city finally paid off…i’ve crossed paths today with a c
Citiți mai multe

Tara Bahtilor - the begining

Imagine
Cu imaginile astea as putea face rezumatul calatoriei de o saptamana si jumatate in Thailanda. A fost o lupta, a fost o placere; a fost sublim, a fost mizerabil. Dar dupa un scurt moment de reflectie am hotarat sa mai dezvolt putin, doar si pentru simplul fapt ca poate mai sunt si altii interesati de le faca o vizita. Ca in fiecare an pe vremea asta (februarie), cand in Luxemburgul adoptiv se ingemaneaza temperaturile putin peste inghet cu ploaia marunta si cu norii cenusii iti vine sa te duci. Sa te sui in orice mijloc de transport si sa mergi pana cand o raza de soare o sati gadile fata. De data asta am avut un plan mai clar in minte. Thailanda era locatia ideala, mai ales dupa povestile prietenilor si cunoscutilor care anul asta, parca in colaborare s-au gandit sa mearga in tara bahtzilor. Am luat vize (da, romanii au nevoie) am planificat hoteluri, avioane, itinerarii, restaurante - destul de greu caci luna februarie e cand e sezonul cel mai vanjos, si pe 13 ;-) am ple
Citiți mai multe