Reteta de vacanta (4 tari in 14 zile) loveste din nou

SPANIA

Sevilia a fost o plimbare de o zi si o amintire pentru o viata. Orasul din care acum ceva vreme Columb isi pornea calatoriile spre necunoscut (si unde are astazi mormantul) m-a cucerit instantaneu. Am vizitat mai intai pavilionul Spaniei contruit initial pentru World Fair in '92 si care gazduieste acum cateva ministere. Si pavilioanele altor tari dadeau bine in peisaj, dar tara gazda a avut grija sa straluceasca. Din cate am inteles, acolo s-a turnat o parte din cel de-al doilea episod din Razboiul Stelelor - sincer, nu imi amintesc desi am vazut filmul de mai multe ori.

Catedrala a fost a doua in program. Ghidul portughez se tot lauda ca n-a vazut atata aur si argint in viata lui. Credeam ca se abereaza, dar m-am inselat. Sute de kilograme de aur si argint imbinate iscusit in arhitectura sau pur si simplu expuse sub forma de statui, sceptre si potire iti iau ochii cu stralucirea lor. I'm not easily impressed, dar de data asta cred ca am facut 90% din vizita cu gura cascata. E incredibil cat de detaliata si complicata poate sa fie lucrarea.

Am urcat si in turnul moscheii construita de maurii care au tinut Spania sub talpa niste sute de ani, acum parte din catedrala. Nu sunt scari, ci rampe late, deoarece credinciosii intru Allah obisnuiau sa urce cu calul pana sus. Adevaru' e ca nimic nu se compara cu o rugaciune calare si la vreo 30 de metri inaltime. Privelistea face toti banii, vreo 10 euro si anume, de caciula.

Dupa catedrala, atmosfera a devenit incendiara de-a dreptu', astfel incat vizita in cartierul evreiesc si plimbarea pe rau s-au desfasurat la 44 de grade. Interesante amandoua, desi puteam sa ma lipsesc fara probleme de cea de pe urma avand in vedere ca imi fierbea apa minerala in geanta. Abia dupa ce m-a batut soarele in cap suficient de tare am inteles de ce acolo, orice magazin, fie ca vinde electrocasnice, chiloti sau tutun au si un frigider cu apa.

Surprize au fost insa de toate felurile. Ospatarul unui restaurant unde ne-am oprit sa facem o alimentare cu tapas, ma intreaba prietenos de unde sunt. „Din Romania domnu'” am zis eu timid, nestiind la ce sa ma astept. „Immmm, avem si noi multi tigani romani in Sevilia, cersesc sau fura peste tot in oras”, imi zice omu in secunda doi, cu mana deja pe portofel. „Mda”, am marait printre dinti, „ce coincidenta, si in Romania tot cu asta se ocupa, daia ii exportam sa se mai distreze si altii ca noi ne-am saturat” i-am explicat spaniolului. N-a parut prea incantat de explicatie si a stat cu noi pana am platit nota. Suspiciunea omului m-a mirat peste poate pentru ca brunet nu sunt, lant de aur greu la gat nu servesc, iar fusta si basmaua pe care le port de obicei le inlocuisem cu sandale si cu pantalonii scurti (aia buni). Dar mai sti, poate conationalii nostri de culoare abandonasera in Sevilia portul traditional ca sa infranga stereotipul. Si ca sa se amestece nestingheriti prin multime, desigur.

Am un singur regret. N-am apucat sa pun piciorul pe stadionul Ramón Sánchez Pizjuán , acolo unde acum vreo 22 de ani Topescu urla cat il tineau plamanii – „Aparaaaaa Ducadam”. Dar nu e timpul pierdut...

25 Aug 2008 Precizare: Prin bunavointa unui prieten (se stie el care) am posibilitatea de a-mi indrepta greseala de mai sus - strigatul de lupta apartine lui Teoharie Coca-Cozma. Mea pulpa. Na, ca acu am doua regrete. Regreturi? Regretzi? Whatever.