Jurnal de expat

Manhattan ...bastinasii sunt mai politicosi decat ma asteptam. Ciudat... “Excuse me” si “Pardon me” pentru orice chestie, cat de mica cu care li se pare ca te-au deranjat. Ceea ce e foarte probabil sa se intample avand in vedere puhoaiele de oameni care se revarsa pe strazi la orice ora din zi sau din noapte.....le place sa stea la coada in mod organizat. Pentru orice. Daca in tarile comuniste statul la coada era umilitor si degradant, coada e aici garantia calitatii, certificatul de “tried and tested”. asa se hotarasc probabil sa cumpere hot dogs sau bagels de la unul dintre miile de vanzatori ambulanti, plantati la fiecare colt de strada. ...”could you please smoke further away from the door?” asked an angry little lady to a guy smoking outside of a restaurant. „smoke is coming in and is bothering me” said her and hurried back inside beaming with pride for this hit and run. the guy didn’t say anything but moved sheepishly.Thank God I quit, I said to myself from the other side of the ...

ar fi trebuit sa fiu titlul postului despre calatoria cu yachtul din vara asta. N-am apucat sa-l scriu, cum n-am apucat sa scriu despre o gramada de lucruri, oameni si locuri interesante. I know, I know.....shame on me. Il folosesc acum insa ca sa dau tonul unei noi aventuri, una New York-eza, unde voi petrece urmatorul an din viata. Traiesc mai multe senzatii in acelasi timp: teama de necunoscut, nostalgie fata de ceea ce am lasat in urma, ambele combinate cu un sentiment de mandrie ca I am boldly going where nobody (at least from my family) has gone before. Am ajuns "matusa din America", cea pentru care imi invidiam prietenii, caci le aducea (inainte de '89) guma de mestecat, ciocolata si un miros de libertate. E greu de descris sentimentul care ma incearca atunci cand transform necunoscutul in cunoscut, dar am nevoie de el asa cum junkee isi vor doza de crack. Daca ma nasteam acum 500 de ani, probabil ca as fi fost unul dintre marinarii de pe Santa Maria, corabia cu c...

I once promised someone that I will write posts in English. It’s unusual, it’s difficult, some may hate it and think I’m playing smart but some of you who know me well enough, know better. A promise is a promise and a man who cannot keep his promise should be shot. Several times. By the way, how long does it take to know somebody? A month, a year or maybe ten? Can you dictate based on what you’ve seen that you grasped a pattern of their behaviour? How many times an action makes a pattern? Do people change? I guess there is no recipe for knowing. Most people don’t know themselves at all and they have been spending their life in their own company. It just depends on how much effort you want to throw in and how much you’re willing to let go of your prejudice and of habit of judging people based on your own past experience. Nowadays people don’t take the time anymore. We’re living in an era of fast cars, fast food and all done by the press of a button. Everything has to be instant, quick, ...

Asa ma intreba un baietel austriac de vreo doispe-treispe ani, ajutor de vanzator in magazinul familiei unde am intrat sa-mi cumpar diverse maruntisuri pentru urcat pe munte. Am ezitat pret de cateva secunde, nestiind care dintre variante de raspuns sa-i dau – lunga sau scurta (caci am mai multe pregatite) si in final m-am prezentat cu un „din Romania”. „De unde esti” e o intrebare pe care incep s-o gasesc din ce in ce mai complicata si asta probabil pentru ca vrea sa fiu precis. Sunt de unde m-am nascut, de unde mi-am petrecut o buna parte din viata adulta plus facultate (Bucuresti si anume) de unde locuiesc acum sau de unde lucrez (Luxembourg) ? Mi-am inceput aventura identitatii cu „sunt din Curtea de Arges, dar m-am nascut in Campulung” - asa raspundeam colegilor de facultate sau oricui ma intreba cat am stat in Bucuresti. Plecat din tara (decembrie asta s-au facut doi ani) spun „din Romania” cand fac cunostinta cu diversi. Daca plec in vacanta, cum a fost vara asta lucrurile ...

Am fost sa ma culturalizez cu un concert de muzica clasica in Luxembourg. Orchestra de prestigiu, dirijorul de renume international, cum ar veni vorba, iar partitura principala promitea momente de neuitat – Debussy. Concertul a fost senzational, dar simt nevoia sa fac doua mici precizari: a) locurile din sala. Pe bilete scria simplu „langa orga”. Nu m-a deranjat caci stiam ca n-o s-o intrebuinteze, deci nu eram in pericol sa ma intorc acasa cu freza lu’ Einstein. Cand am ajuns la fata lacului constat ca locul era in spatele/deasupra orchestrei – am atasat pentru exemplificare o schema simpla si exacta (mai putin soarele din coltz pe care l-am desenat in febra creatiei). Care va sa zica, pe tot parcursul concertului toata sala fuse in bezna mai putin eu si orchestra, de a trebuit sa adopt o postura competenta si demna - barba sprijinita in palma, privirea pierduta in spatiu, piciorul stang peste piciorul drept. M-au incercat pe rand mancarimi din cele mai acute din nas pana la subsiori....

Citesc zilele astea un mesaj de la unul dintre sefii stabilimentului in care lucrez care se cheama "Another Procedure". Mesajul se cheama asa, desigur, sefu nu conteaza cum e botezat. Deja mi se umflase o vena pe frunte cand am vazut cum ii zice, caci ma asteptam sa se mai nasca inca o procedura monstruoasa pe quality/risk/management. Dar nu domne, surpriza, procedura e de alta natura. Reproduc mai jos textul in integralitate caci mi s-a parut genial: "Hi Guys I can not believe that I have to send such a message but as I personally did no notice any improvement I have no other choice As some of you may have noticed, the male toilets are from time to time left in an unacceptable status. This is a question of respect for our colleagues but also for the persons who are responsible for cleaning this place in the evening. As we are all grown up people and as we can no longer expect our mothers to clean everything after we left a room, may I gently remind you to: - turn back a...

FRANTA Franta (Metz mai precis) era ultima tara de pe lista. Acuma gandindu-te unde e Luxemburgul in Europa, pot sa zic ca am trisat un pic cu atatea tari in 14 zile. In fine, povestea incepe si se termina foarte repede si are la baza principiul romanesc al variatiilor de temperatura: "una calda, una rece". Dupa o Spanie care te lasa fara respiratie, am vizitat o Franta care te lasa fara inspiratie (mi-a luat o luna de concentrare si pentru zece randuri). Am ajuns acolo manat de colegii francezi care mi-au ridicat Metzu in slavi: ca e plin de monumente, ca e arhitectura de neegalat, ca aia si ailalta. Acuma nu pot sa fiu suparat pe ei ca sunt mandri de tara lor, ci pe mine ca am pus botu la prostii. Catedrala si gara sunt lucrurile care pot sa-ti atraga atentia, dar nu pentru mai mult de jumatate de ora fiecare. Si alea, noroc cu nemtii, care i-au cotropit o vreme, ca de altceva nu au fost in stare intre timp. Bucataria franceza tipica: mancare putina, scumpa si cu nume de...